Vremea pe 8 ianuarie se menţine rece, geroasă dimineaţa. Vor exista condiţii de lapoviţă şi ploi, dar şi depuneri de chiciură. Prognoza meteo anunţă temperaturi de până la 1 grad Celsius. 

Noaptea de luni spre marţi: Vremea va fi geroasã în cea mai mare parte a ţãrii, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -19 grade în depresiuni şi -4 grade pe litoral. Cerul va fi mai mult noros în sud-estul teritoriului, variabil în est şi în vest şi predominant senin în rest. Pe arii restrânse şi trecãtor va mai ninge slab în Dobrogea, Muntenia, Moldova şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în jumãtatea de sud a Moldovei, Dobrogea, estul Munteniei şi pe crestele montane. Spre dimineaţã izolat va fi ceaţã cu depunere de chiciurã.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 8 ianuarie în ţară

Marţi, vremea se va menţine mai rece decât în mod normal la aceastã datã, geroasã dimineaţa în majoritatea zonelor, iar noaptea în Moldova, în depresiuni şi pe arii restrânse în Muntenia. Cerul variabil, se va înnora treptat, ziua în jumãtatea de vest a ţãrii, apoi şi în celelalte regiuni. Mai ales în cursul serii şi al nopţii va ninge, trecãtor moderat cantitativ în Banat, în Crişana, în Maramureş şi în general slab în Transilvania, nordul Moldovei, vestul şi nordul Olteniei şi izolat în restul teritoriului.

În a doua parte a nopţii în sudul Crişanei şi în nordul Banatului vor fi condiţii pentru precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ploaie ce vor putea determina formarea poleiului. Prognoza meteo anunţă că temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 1 grad, iar cele minime între -12 şi -1 grad, mai scãzute în depresiuni spre -16...-15 grade. Izolat va fi ceaţã cu depunere de chiciurã.

Miercuri temperaturile ajung până la 6 grade Celsius

Conform ANM, miercuri, vremea va fi în general închisã. Ziua, mai ales în jumãtatea de vest a ţãrii, vor fi precipitaţii pe arii restrânse şi slabe cantitativ, mixte în Banat şi în Crişana, unde dimineaţa vor mai fi condiţii de polei şi predominant ninsori în celelalte regiuni. Seara şi noaptea precipitaţiile se vor extinde treptat în regiunile sud-vestice, sudice, estice, centrale şi la munte, iar izolat, îndeosebi în sud-est, cantitãţile de apã vor depãşi 10...15 l/mp. 

Acestea vor fi mixte în Dobrogea şi în Bãrãgan şi mai ales sub formã de ninsoare în rest. Izolat vor fi condiţii pentru formarea poleiului sau a gheţuşului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare pe crestele montane unde va spulbera zãpada sau va viscoli ninsoarea şi în sud-estul teritoriului. Valorile termice vor creşte semnificativ faţã de intervalul precedent şi se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei, astfel încât se vor înregistra maxime cuprinse între -3 şi 6 grade şi minime, în general, între -8 şi 2 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

Harta ANM cu temperaturile în data de 8 ianuarie 2019Vezi 2 imagini în Galerie

Prognoza meteo în Bucureşti 8 ianuarie

În Capitală, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal la aceastã datã, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 0...1 grad, iar cea minimã de -7...-6 grade, posibil mai scãzutã în zona preorãşeneascã.

Cum va fi marţi la munte

Vremea va fi geroasã, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul se va înnora treptat şi va ninge, moderat cantitativ, ziua în masivele vestice şi nord-vestice, iar noaptea, în general slab, şi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe creste unde va viscoli ninsoarea sau va spulbera zãpada.