Vremea pe 6 octombrie va fi caldă, iar temperaturile sunt în creştere. Prognoza meteo anunţă, de altfel, că în unele regiuni va fi chiar mai cald faţă de normalul acestei perioade. În Bucureşti vor fi 21 de grade Celsius.

NOAPTEA DE VINERI SPRE SÂMBĂTĂ: Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în noaptea precedentă în cea mai mare parte a ţării, totuşi vremea va fi încă rece în nord şi în centru, unde izolat se va mai produce brumă; temperaturile minime se vor încadra -4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10...11 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, cu viteze mai mari în Munţii Banatului. Spre dimineaţă, pe arii restrânse va fi ceaţă, în special în centru şi în sud-est.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 6 octombrie în ţară

Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi, iar în vestul, nord-vestul şi centrul ţării valorile termice diurne se vor situa peste cele obişnuite în prima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări în a doua parte a nopţii în extremitatea vestică şi cea de sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat şi temporar în Moldova, sudul Transilvaniei şi pe litoral, cu viteze de până la 45...55 km/h.

Prognoza meteo transmite că temperaturile maxime vor fi de la 17...18 grade pe litoral şi în estul Transilvaniei până în jurul a 24 de grade în Banat şi Crişana; minimele termice se vor încadra între 4 şi 14 grade, mai coborâte, spre -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief va fi ceaţă, cu o probablitate mai mare în depresiuni şi pe litoral. Presiunea atmosferica va scădea dinspre nord-vest, însă la valori de regim baric aproape normal.

Harta de la ANM cu vremea pe 6 octombrieVezi 2 imagini în Galerie

Prognoza meteo pentru Bucureşti pe 6 octombrie

În Capitală, conform ANM, vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 6...9 grade. Presiunea atmosferica va scădea, dar nu departe de valoarea normală.