Vremea pe 6 ianuarie va fi geroasă, exact ca de Bobotează, așa cum spune tradiția. Va ninge în general slab în multe zone ale țării. Prognoza meteo anunță însă că gerul va persista cel puțin până marți. În București, duminică, va fi 1 grad.

Noaptea de sâmbătă și duminică: Cerul va fi mai mult noros. Vor fi ninsori în general slabe în vestul, în centrul şi în nordul ţării, iar în a doua parte a nopţii pe arii restrânse şi în regiunile sudice şi de sud-est. În aproape toată ţara, valorile termice vor fi mult mai ridicate decât în noaptea precedentă, astfel că se vor înregistra minime în jurul a -10 grade izolat în estul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei şi -1 grad în extremitatea de sud-vest a teritoriului.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 6 ianuarie în țară

Duminică, vremea va fi rece în majoritatea zonelor, în special în cursul nopţii când local, în regiunile intracarpatice, va fi ger. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge în zonele montane, în centrul, estul şi sudul teritoriului şi doar izolat, pe timpul zilei, în rest. Ninsorile vor fi în general slabe, exceptând zona Carpaţilor Meridionali, iar în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii şi jumătatea de vest a Munteniei, unde va ninge moderat cantitativ cu depunere de strat nou de zăpadă în medie de 6...10 cm.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar şi în regiunile estice şi sud-estice şi local în cele de vest şi de sud-vest, determinând izolat şi trecător transport de zăpadă. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 4 grade, iar cele minime în general între -13 şi -3 grade. Presiunea atmosferica va creşte accentuat.

Harta meteo cu vremea pe 6 ianuarieVezi 3 imagini în Galerie

Gerul continuă luni

Vremea va fi rece și luni, îndeosebi pe parcursul nopţii când va fi ger în majoritatea zonelor. Conform ANM, temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 2 grade, iar cele minime de marţi dimineaţa se vor situa în general între -17 şi -6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, în special în prima parte a intervalului, în jumătatea de est a ţării unde trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea. Izolat zăpada va fi spulberată. Spre dimineaţă, pe spaţii restrânse va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

Harta cu vremea din 7 ianuarieVezi 3 imagini în Galerie

Temperaturi negative marți

Marți, vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa îndeosebi în regiunile intracarpatice, iar noaptea pe arii restrânse în centru, sud şi în est. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului în vestul, nordul şi în centrul ţării, unde local va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile vestice. Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 0 grade, iar cele minime între -11 şi -1 grad, mai scăzute în depresiuni. Noaptea, în sudul şi estul teritoriului vor fi condiţii de ceaţă cu depunere de chiciură.

Prognoza în București pe 6 ianuarie

Duminică, în Capitală, vremea va fi relativ rece. Cerul va fi noros, temporar va ninge, iar vântul va sufla slab până la moderat. Ninsoarea va fi în general slabă, dar spre seară şi la începutul nopţii va deveni moderată cantitativ şi va depune un strat de zăpadă în medie de 6...8 cm. Temperatura maximă va fi de 0...1 grad, iar cea minimă de -5...-4 grade. Presiunea atmosferica va creşte accentuat.

Cum va fi duminică la munte

Vremea va fi geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a zonei montane. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge. Ninsorile vor fi în general slabe, exceptând zona Carpaţilor Meridionali, unde va ninge moderat cantitativ cu depunere de strat nou de zăpadă în medie de 8...10 cm. Vântul va avea intensificări în special pe creste, unde va viscoli ninsoarea.