Vremea pe 27 aprilie va fi ploioasă în mai multe regiuni ale ţării, iar temperaturile vor înregistra o uşoară scădere. Sâmbătă şi duminică însă va fi din nou foarte cald, anunţă prognoza meteo de la ANM.

În noaptea de joi spre vineri, vremea va fi uşor instabilă în jumătatea de nord a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în Moldova, local în Transilvania şi în zonele montane, pe arii mai restrânse în Maramureş şi doar izolat în rest, cu precădere în Banat şi Crişana. Prognoza meteo anunţă temperaturi minime între 7 şi 15 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 27 aprilie în ţară

Valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a ţării, astfel că în jumătatea de nord se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, în timp ce în restul teritoriului vor fi totuşi în continuare cu mult mai ridicate, cu precădere în Oltenia şi Muntenia. Potrivit ANM, cerul va fi variabil, însă pe parcursul zilei în sud şi sud-est precum şi în zonele montane vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii restrânse se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în regiunile extracarpatice şi la munte, în special pe creste, iar în partea a doua a intervalului şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 3 şi 15 grade.
Presiunea atmosferica va creşte.

Harta cu vremea pe 27 aprilie 2018

HARTĂ: Temperaturile pe 27 aprilie la nivelul României | Sursa: ANM

Prognoza meteo pe 28 aprilie

Vremea va deveni deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, exceptând zona litoralului unde valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara în jumătatea de vest a teritoriului, însă doar izolat se vor semnala averse slabe şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, iar temporar şi la cote mai reduse şi în Moldova şi Oltenia. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 de grade, mai scăzute pe litoral, iar cele minime între 4 şi 17 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Presiunea atmosferica va scădea uşor în regiunile vestice.

Prognoza meteo pe 29 aprilie

Vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de caldă, exceptând zona litoralului unde valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza în vestul şi nord-vestul ţării, unde izolat vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în sudul Banatului, în Oltenia, Moldova şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 30 de grade, mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 5 şi 15 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Cum va fi la vineri la munte

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei, când pe arii restrânse, mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări, îndeosebi pe creste. Valorile termice vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent.

Cum va fi vremea pe 27 aprilie în Europa

Vreme predominant frumoasă, cu cerul mai mult senin se preconizează a fi în regiunile sud-estice ale Franţei şi în cele sudice ale Germaniei, de asemenea în ţările cu ieşire la Marea Adriatică, de la est de aceasta. Aspect similar va avea vremea în primele ore ale zilei şi în aproape toată Peninsula Iberică şi Danemarca, în Polonia şi în vestul Ucrainei. În restul continentului şi al timpului nebulozitatea va fi în general accentuată sau va deveni astfel, chiar spre vreme închisă pe cuprinsul Arhipelagului Britanic. Ploi - majoritatea slabe - vor fi local în Regatul Unit şi în vestul Rusiei, iar izolat - în celelalte regiuni, cu excepţia celor central-estice. Vânt moderat şi cu intensificări va sufla deasupra Golfului Biscaya, în general moderat - pe Marea Baltică, la nord-vest de cea Neagră şi pe ocean la vest de Norvegia, iar cu precădere slab - în rest. Vremea va fi şi uşor mai caldă decât în intervalul anterior.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook