Vremea pe 2 iunie vine cu temperaturi foarte ridicate, însă vor fi şi ploi torenţiale în multe regiuni ale ţării. Prognoza meteo avertizează însă că vor fi şi furtuni în unele zone şi inclusiv va cădea grindină.

NOAPTEA DE VINERI SPRE SÂMBĂTĂ: Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare la munte şi în regiunile vestice, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 19 grade.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 2 iunie în ţară

Sâmbătă, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei în cea mai mare parte a ţării, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat. La munte, în special în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi în zona Munţilor Apuseni, precum şi în Maramureş, nordul Moldovei, Transilvania şi Crişana, mai ales după orele amiezii, vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp şi punctiform 25...35 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala local şi în Banat, în vestul şi nordul Olteniei şi în nordul Munteniei. Temperaturile maxime vor avea valori de la 21 de grade pe litoral, până la 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 18 grade. Presiunea atmosferica va scădea dinspre nord-vest, la valori de regim baric subnormal.

ÎN BUCUREŞTI: Vremea se va menţine călduroasă, anunţă ANM. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade. Presiunea atmosferica va scădea foarte puţin, însă la o valoare mai mică decât cea normală.

Harta de la ANM cu vremea pe 2 iunie

HARTĂ: Prognoza meteo pentru sâmbătă | Sursa: ANM

LA MUNTE: Vremea va fi în general instabilă. În special, în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi în zona Munţilor Apuseni, mai ales după orele amiezii, vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi va cădea grindină. Prognoza meteo avertizează că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi, pe arii restrânse, 15...20 l/mp şi punctiform 25...35 l/mp. Temperatura aerului va marca o scădere uşoară, ce se va resimţi la valorile diurne.

LA MARE: Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, în uşoară intensificare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 23 de grade, iar cele minime între 15 şi 18 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 20 şi 21 de grade.