Vremea pe 2 decembrie vine cu vești bune, după 3 zile de ger năprasnic. Prognoza meteo estimează o creștere a temperaturilor. Valorile termice rămân încă sub media perioadei în unele regiuni, însă încălzirea va continua și luni. În București, duminică, vor fi 2 grade Celsius.

NOAPTEA DE SÂMBĂTĂ SPRE DUMINICĂ: Vremea va fi geroasă în centrul, în estul ţării şi local în sud şi în nord-vest. Temperaturile minime se vor situa între -14 şi -3 grade, mai scăzute în depresiuni (în special în cele din estul Transilvaniei) şi în nordul Moldovei, până în jurul a -19 grade. Cerul va avea înnorări trecătoare şi mai ales în a doua parte a intervalului şi cu precădere în regiunile extracarpatice local va fi ceaţă asociată cu chiciură şi posibil fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 2 decembrie în țară

Duminică, vremea va fi geroasă, local, dimineaţa şi noaptea, dar ziua se va încălzi faţă de intervalul precedent, iar în regiunile vestice temperaturile maxime vor deveni normale pentru această dată. Cerul va fi variabil şi local, mai ales în sudul şi în estul teritoriului şi cu precădere în prima parte a zilei şi noaptea, se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă stratiformă. Spre sfârşitul intervalului în extremitatea de vest a ţării vor fi condiţii pentru ploi slabe care izolat vor putea determina formarea poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 7 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceaţă persistentă. Cele minime între -12 şi 5 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -14 grade, estimează prognoza meteo. Presiunea atmosferica va scădea uşor, însă la valori puţin mai mari decât cea normală.

Harta de la ANM cu vremea pe 2 decembrieVezi 2 imagini în Galerie

Luni continuă să se încălzească

Vremea va continua să se încălzească în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade în Lunca Dunării şi 12 grade în zona deluroasă a Munteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 şi 4 grade. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul se va înnora treptat, pe arii restrânse va ploua slab, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va forma polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar mai ales dimineaţa şi noaptea local va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă.

Prognoza meteo în București pe 2 decembrie

Conform ANM, în Capitală, vremea se va încălzi uşor, dar va rămâne deosebit de rece. Cerul va fi variabil, posibil cu ceaţă sau nebulozitate joasă stratiformă mai ales dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -7 grade. Presiunea atmosferica va fi aproape staţionară, la o valoare uşor mai mare decât cea normală.

Cum va fi duminică la munte

Vremea va fi geroasă dimineaţa în toată zona de munte, iar noaptea local în masivele estice şi sudice, în timp ce valorile termice diurne vor fi în creştere faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil,cu unele înnorări în zona Munţilor Apuseni, spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.