Vremea pe 2 august marchează o primă schimbare, după o săptămână de precipitaţii. Prognoza meteo anunţă că ploile se restrâng către centrul şi vestul ţării şi, deşi s-ar mai putea înregistra şi în alte regiuni, vor fi doar locale şi izolate. Temperaturile încep să crească. În Bucureşti vor fi 31 de grade Celsius.

NOAPTEA DE MIERCURI SPRE JOI: Vor mai fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local la munte şi în regiunile sud-vestice, iar în prima parte a intervalului, izolat şi în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 14 grade în estul Transilvaniei şi 24 de grade în nordul litoralului.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 2 august în ţară

Joi, vremea dă semne de schimbare: ploile se vor manifesta în special în centrul, vestul şi nord-vestul ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte. Local, precipitaţiile vor lua formă de averse şi descărcări electrice. Potrivit meteorologilor, în unele zone, izolat, cantităţile de apă vor avea peste 15 - 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

În restul ţării, ploile se restrâng începând din 2 august. Va fi cer variabil şi precipitaţiile se vor înregistra izolat şi doar după-amiaza sau seara. În sud-est, vântul va avea intensificări de scurtă durată doar în zonele în care va ploua. 

Temperaturile maxime ale zilei vor fi între 26 - 32 de grade Celsius, iar cele minime între 12 - 22 grade.

Temperaturi pe 2 august: Bucureşti 31 de grade, Bacău 30 de grade, Brăila 31 de grade, Buzău 31 de grade, Constanţa 29 de grade, Iaşi 30 de grade, Ploieşti 31 de grade, Suceava 27 de grade.

ÎN BUCUREŞTI: Cerul va fi variabil în Capitală, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, dar condiţiile pentru averse şi descărcări electrice vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Conform ANM, temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 17...19 grade. Presiunea atmosferica va fi aproape staţionară, la o valoare mai mică decât cea normală.

Harta de la ANM cu vremea pe 2 august

LA MARE: Vremea pe 2 august va fi în general frumoasă pe litoral, transmite prognoza meteo. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturi maxime vor fi cuprinse între 27 şi 30 de grade, iar cele minime între 20 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 25 ... 27 de grade.

Temperaturi pe litoral: Costineşti 29 de grade, Mamaia 29 de grade, Mangalia 28 de grade, Neptun 29 de grade, Vama Veche 28 de grade.

LA MUNTE: Vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului nu va prezenta variaţii notabile.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook