Vremea pe 16 ianuarie se anunţă în continuare rece, cu viscol, ninsoare şi ceaţă în majoritatea zonelor ţării.

Temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de ziua precedentă, iar maximele se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar minimele între -7 şi 1 grad.

Articolul continua dupa recomandari

Noaptea de marţi spre miercuri: În toată zona de munte vântul va prezenta intensificări, în general cu viteze de 65...80 km/h, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 100...120 km/h, viscolind şi spulberând puternic zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii. Va ninge în toate masivele, iar în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, ninsorile şi viscolul vor fi temporar puternice, iar zăpada troienită. 

Înnorări persistente şi precipitaţii pe arii extinse vor fi şi în zonele mai joase de relief ale regiunilor intracarpatice; vor predomina ninsorile ce vor fi moderate cantitativ cu depunere de strat nou de zăpadă în Dealurile Banatului şi ale Crişanei, în timp ce în Câmpia de Vest spre dimineaţă vor fi ploi şi lapoviţă ce vor favoriza izolat apariţia poleiului, dar mai ales topirea stratului de zăpadă. 

În sudul şi în estul ţării cerul va fi variabil cu înnorări în a doua parte a nopţii când va ninge slab local în Moldova şi izolat în dealurile sudice, iar în vestul Olteniei vor fi precipitaţii mixte. Pe alocuri se va forma gheţuş. Temperaturile minime se vor încadra în general între -10 şi 0 grade.

Vremea 16 ianuarie în țară

Miercuri, vremea se va menţine vântoasă, cu rafale în general de 65...80 km/h, iar pe creste temporar peste 100...120 km/h, spulberând şi troienind puternic zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Harta ANM cu temperaturile pentru marţi, 16 ianuarie 2018Vezi 2 imagini în Galerie

În cursul zilei va continua să ningă pe arii extinse, mai intens în primele ore, apoi în diminuare şi restrângere. Şi în celelalte regiuni vor fi intensificări temporare ale vântului, cu precădere în prima parte a intervalului, în general cu viteze de 45...55 km/h, dar local, în sudul şi în centrul teritoriului, cu rafale de 60...65 km/h. 

Prognoza meteo anunţă că cerul va fi mai mult noros, în vest, nord şi centru, mai ales ziua, vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în restul ţării probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Izolat vor fi condiţii de polei şi se va forma gheţuş. Temperatura aerului va marca o creştere faţă de intervalul precedent, astfel că maximele se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar minimele de joi dimineaţa între -7 şi 1 grad. În cursul nopţii, izolat va fi ceaţă.

Prognoza meteo în București pe 16 ianuarie

Potrivit ANM, în Capitală, cerul va fi variabil în prima parte a nopţii când se va înregistra şi temperatura minimă a intervalului, de -12...-9 grade, apoi se va înnora. Vântul va deveni moderat spre dimineaţă. Pe 16 ianuarie cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei, când vor fi rafale de 40...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade.

Cum va fi miercuri la munte

Vremea se va menţine vântoasă, cu rafale în general de 65...80 km/h, iar pe creste temporar peste 100...120 km/h, spulberând şi troienind puternic zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii; în cursul zilei va continua să ningă pe arii extinse, mai intens în primele ore, apoi în diminuare şi restrângere. Temperatura aerului va marca o creştere faţă de intervalul precedent.