Vremea pe 13 februarie se va încadra în normalul perioadei. După o zi cu cod galben, prognoza meteo anunţă o reducere considerabilă a precipitaţiilor, care se vor mai înregistra doar local şi pentru scurtă durată. În Bucureşti, miercuri, vor fi 6 grade ziua.

Noaptea de marţi spre miercuri: Cerul va avea înnorări, dar aria precipitaţiilor va fi în restrângere. Va ninge în zonele montane, cu precădere în masivele sudice, iar pe arii restrânse în Transilvania şi în Moldova, în timp ce în Oltenia şi Muntenia treptat vor predomina ninsorile. În Dobrogea, trecător şi izolat, vor fi mai ales ploi. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -9 şi 1 grad.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 13 februarie în ţară

Miercuri, vremea va fi specifică unei zile obişnuite de februarie din punct de vedere al valorilor termice. Ziua, temperaturile maxime vor fi între minus 2 şi 8 grade Celsius, iar, noaptea, minimele coboară între minus 12 şi minus 2 grade. Ninsorile şi ploile se vor reduce în cursul zilei. Vor fi doar înnorări temporare, iar precipitaţiile vor fi slabe, în special sub formă de ninsoare dimineaţa, în sudul ţării, iar după-amiază în regiunile din nord şi nord-est. Vântul va avea intensificări în zona de munte, unde, pe creste, va fi viscol. Va bate cu unele intensificări mai moderate şi în Dobrogea, Moldova şi sudul Banatului. Presiunea atmosferică se va menţine în jurul valorilor de zilele trecute.

Harta meteorologilor cu vremea pe 13 februarieVezi 2 imagini în Galerie

Precipitaţiile se restrâng considerabil joi

Prognoza meteo estimează pentru joi că vremea va fi în general normală sub aspect termic. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -6 şi 2 grade. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii mixte local în jumătatea de est a ţării şi izolat în rest. La munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar şi în Dobrogea şi Moldova.

Vineri cu o vreme normală de februarie

Conform ANM, vremea se va menţine normală din punct de vedere termic şi vineri. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul şi estul ţării, unde mai ales în prima parte a zilei, cu totul izolat vor mai fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud-est şi la munte, îndeosebi în masivele sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime între -8 şi 1 grad, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Prognoza meteo în Bucureşti pe 13 februarie

Cerul va fi variabil cu înnorări în prima parte a zilei, dar probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de -6...-4 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Cum va fi miercuri la munte

Valorile termice se vor situa în jurul mediilor caracteristice perioadei. Vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare în partea a doua a intervalului în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe creste, unde temporar zăpada va fi spulberată.