Vremea 13 - 19 august 2018. Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au anunţat, astăzi, prognoza meteo pentru săptămâna viitoare.

Potrivit prognozei ANM, vremea va fi în general frumosă săptămâna viitoare, dar călduroasă la amiază în mare parte din ţară.

Articolul continua dupa recomandari

Temperaturile maxime se vor situa între 25 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 20 de grade Celsius.

Totodată, vremea în următoarea săptămână nu va fi lipsită de ploi şi furtuni cu descărcări electrice.

Vremea 13 - 19 august 2018. Prognoza pentru săptămâna viitoare

Luni, 13 august, vremea va fi în general frumosă, în ţară, dar călduroasă la amiază în majoritatea regiunilor.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nord, nord-est şi centru, precum şi la munte, unde pe arii restrânse, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime se vor situa între 25 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia și, posibil, va atinge izolat pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic în Câmpia de Vest.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare frumoasă, dar călduroasă la amiază. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

Vremea 13 - 19 august. Prognoza meteo de la ANMVezi 2 imagini în Galerie

Vremea 13 - 19 august 2018. Caniculă şi disconfort termic

Marţi, 14 august, vremea se va menține în general frumoasă, dar călduroasă în cea mai mare parte a țării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei mai ales în zona de munte și doar pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vest și în timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime se vor situa între 12 și 22 de grade, ușor mai scăzute, spre 9...10 grade, în depresiuni.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic în Câmpia de Vest și, posibil, izolat, în regiunile estice.

În Bucureşti, vremea se va menține călduroasă.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

Vremea 13 - 19 august 2018. Averse şi descărcări electrice

Miercuri, 15 august, vremea călduroasă va persista. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în zona de munte, iar noaptea în regiunile vestice și nord-vestice, unde izolat se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 29 și 34 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 și 23 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni, spre 6...7 grade.

Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă la amiază. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

Vremea 13 - 19 august 2018. Temperaturile pot ajunge până la 34 de grade

Joi, 16 august, vremea călduroasă va persista. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, centrul și nordul țării unde, mai ales în cursul zilei, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile maxime, în scădere față de ziua precedentă în regiunile intracarpatice, vor fi cuprinse între 25 și 34 de grade, iar cele minime se vor situa între 14 și 24 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni, spre 12 grade.

În Bucureşti, vremea se va menține frumoasă, dar călduroasă la amiază. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 33...34 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

Vremea 13 - 19 august 2018. Vremea, săptămâna viitoare

Potrivit ANM, tendinţa evoluţiei vremii pentru intervalul 17 - 19 august 2018, vremea va rămâne călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării.

Pe arii restrânse în regiunile intracarpatice și în zonele de deal și de munte și cu totul izolat în rest, vor fi averse și descărcări electrice.

La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, iar probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi redusă.