Principalele date meteo ale zilei:

- maximă de 23 de grade

- minimă de 4 grade

- ploi trecătoare în vest, sud și centru

Articolul continua dupa recomandari

Vremea pe 10 noiembrie în România

Pentru duminică, meteorologii spun că vremea este foarte caldă pentru această perioadă a anului. Deși temperaturile sunt în ușoară scădere față de precedentele zile, valorile termice rămân la valori sensibil mai mari comparativ cu cele înregistrate în mod obișnuit în ultima lună de toamnă.

Se vor semnala și ploi, dar trecătoare. Dimineața vor fi în vest și sud-vestul țării, în timp ce seara se vor muta în părțile de sud și de centru ale României. Potrivit ANM, ploile pot fi și sub formă de averse, iar izolat s-ar putea înregistra și descărcări electrice. Noaptea, precipitațiile se vor restrânge pe suprafețe mici.

Temperaturile zilei urcă între 14 – 23 de grade Celsius, iar minimele coboară în timpul nopții la 4 – 15 grade. Vântul va sufla în rafale în zone restrânse din Moldova, cu viteze de 40 – 45 de kilometri pe oră și mai intens pe crestele montane, cu viteze de până la 70 – 80 de kilometri pe oră. În restul țării, vântul va sufla slab și moderat. Presiunea atmosferică rămâne la cotele de zilele trecute.

Prognoza meteo în București

Duminică, vremea va fi călduroasă în Capitală, unde maximele zilei vor atinge 21 – 22 de grade. Noaptea, valorile termice vor fi de aproximativ 8 – 10 grade Celsius. Cerul va fi variabil în timpul zilei, iar înnorările se vor accentua spre noaptea, când apar condiții de ploaie trecătoare.

Vântul va sufla slab, iar dimineața s-ar putea înregistra ceață. Ca și la nivelul țării, presiunea atmosferică e staționară în București, cu valori sub cele normale perioadei.

NOTĂ: Acest articol a fost realizat conform informațiilor transmise redacției Observator de către Administrația Națională de Meteorologie.