Admistrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat temperaturi maxime ce ar putea atinge 23 de grade Celsius, în cursul zilei de sâmbătă, dar și precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.

Temperaturi mai ridicate se vor înregistra în special în sudul țării, Oltenia și Muntenia, în timp ce în nordul Moldovei vor fi chiar și cu 15 grade mai mici, anunță ANM.

Articolul continua dupa recomandari

Prognoza meteo joi, 19 martie

Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 11 și 19 grade.

Vremea vineri, 20 martie

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, cu valori termice în creștere în cea mai mare parte a țării, astfel că cele maxime se vor încadra între 14...15 grade în estul Transilvaniei, în nordul Moldovei și pe litoral și 22 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în nordul, centrul și estul teritoriului, dar numai pe spații mici, cu precădere în zona Carpaților Orientali, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo sâmbătă, 21 martie

Pe parcursul zilei, vremea se va menține deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a țării, cerul va fi parțial noros, iar vântul slab și moderat; excepție vor face nordul extrem și nord-estul teritoriului, unde în cursul după-amiezii înnorările se vor accentua, pe alocuri vor fi averse de ploaie, însoțite izolat de descărcări electrice și intensificări ale vântului, iar valorile termice vor marca o scădere. Temperaturile maxime se vor încadra între 10...11 grade în nordul Moldovei și în jurul a 23 de grade în sudul Munteniei.

Începând din orele serii, înnorările vor fi persistente în jumătatea de nord a țării, unde precipitațiile se vor extinde ca arie și vor deveni în general moderate cantitativ; la început va ploua, apoi în Maramureș, local în Transilvania, Moldova și nordul Crișanei ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. în zona Carpaților Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă și temporar va fi viscol, cu diminuarea vizibilității. în restul zonei montane vor fi precipitații slabe, mixte. Izolat vor fi condiții de polei. În regiunile sudice va ploua slab, pe spații mici, spre sfârșitul intervalului. Vântul va avea local și temporar intensificări în Moldova, în Muntenia, dar și în vestul țării și în zona montană, cu viteze mai mari în nordul Carpaților Orientali.

Temperaturile minime, în scădere față de noaptea precedentă în mare parte din țară, chiar accentuată în regiunile din jumătatea de nord-vest, vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Presiunea atmosferică va mai scădea în prima parte a intervalului, apoi va începe să crească.

Vremea duminică, 22 martie

Vremea va fi în general închisă, iar valorile de temperatură vor scădea semnificativ, astfel că în nord, în vest și în centru se vor situa sub cele climatologic specifice datei. În regiunile din nord, nord-est și centru ziua se vor semnala precipitații locale sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, în timp ce noaptea vor fi predominant ninsori.

În restul teritoriului, pe parcursul zilei va ploua pe suprafețe mici, dar începând de seara precipitațiile se vor extinde ca arie, în special în regiunile sudice, iar probabilitatea de transformare a ploilor în lapoviță și ninsoare va fi ridicată. Local precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă.

La munte va ninge, temporar viscolit, mai ales la altitudini mari, iar stratul de zăpadă depus va fi local consistent. Vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze mai mari în sud-est și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei și 14...15 grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -6 și 3 grade.