În vacanţă, ne-am bucurat de temperaturi ca de vară. Însă meteorologii trag un semnal de alarmă. A fost cea mai călduroasă lună aprilie de când se fac măsurători şi, mai important, nu am mai avut ploi semnificative de trei săptămâni. Urmează o vară extrem de secetoasă.

Ca să vă faceţi o idee, media normală de precipitaţii pentru această perioadă ar trebui să fie de 51 de litri pe metrul pătrat. Luna trecută am avut doar 18. Rezultatul, după cum puteţi vedea este îngrijorător. Pământul uscat, aproape ca în deşert. De altfel, aceasta este şi avertizarea meteorologilor. Avem deficit de umiditate şi început de seceta.

Articolul continua dupa recomandari

Cele mai afectate zone sunt Dobrogea, Muntenia, Moldiva şi Transilvania unde cantitatea de precipitaţii în aprilie a fost de doar 13 la sută din normal. Mult peste medie sunt doar temperaturile înregistrate în aer. La nivelul întregii ţări, avem cu aproape cinci grade Celsius mai mult decât normal, în timp ce în Maramureş şi Transilvania, abaterea este de şase grade Celsius.

Şi luna mai a debutat cu temperaturi de vară, iar specialiştii din întreaga lume spun că 2018 va fi intra în istorie ca unul dintre cei mai călduroşi ani.