Valul de aer polar se instalează în România până marți. Suntem sub alertă de vreme severă cel puţin trei zile. Grindină, ploi torenţiale şi nu sunt excluse tornadele. Meteorologii spun că o supercelulă s-ar putea forma tot în Bărăgan. Aleea tornadelor, aşa cum a mai fost numită de specialişti. Autorităţile pentru situaţii de urgenţă au anunţat că sunt pregătite, de această dată, să activeze Ro Alert. Au trimis deja o alertă, pentru a fi pregătiţi, să ne căutăm adăpost. Ca în orele critice să ştim cum să ne protejăm vieţile.

Furtuni violente, grindină şi chiar tornade. Sunt fenomene extreme care au lovit în plin la începutul săptămânii şi care se pot repeta peste câteva ore. Din nordul continenului s-a rupt o masă de aer polar şi intră pe teritoriul României duminică seară.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea se schimbă radical. Iar meteorologii nu exclud apariţia unei noi tornade.

ALINA SERBAN, meteorolog ANM: Luni dupa-amiază, luni seară în partea de sud și de est a teritoriului, unde instabilitatea va fi accentuată, adică se vor crea premizele creării unor celule convective, poate chiar super-celule.

După vârtejul care a măturat Bărăganul, fără ca oamenii să fie avertizaţi despre pericol, autorităţile sunt acum în alertă.

RAED ARAFAT, şeful DSU: Noi am avut discuții cu ANM, suntem pregătiți. Aici vom avea situații de nowcasting. Suntem pregătiți. O să fie trimise, unde e nevoie, avertizări prin RO-Alert.

Recomandări în caz de vreme severă

Ca urmare a avertizărilor de vreme extremă, meteorologii şi specialiştii în gestionarea situaţiilor de urgenţă ne recomandă:

- să întrerupem orice activitate în aer liber

- să ne adăpostim în locuinţe sau alte spaţii sigure

- să nu staţionăm în apropierea copacilor, stâlpilor sau orice alt obiect care s-ar putea desprinde la vânt

Şi, evident, dacă întâlnim stâlpi sau fire de electricitate în drumul nostru, să nu le atingem.

Temperaturi și cu 15 grade mai mici

Încă de sâmbătă seară au apărut primele semne de vreme severă. Grădinile oamenilor din Urmeniş, Maramureş, s-au albit. În jumătate de oră, gheaţa a pus totul la pământ.

Marti vom simţi temperaturi cu 15 grade mai mici faţă de cât ar fi normal în acestă perioadă. Abia spre finalul săptămânii ne vom putea bucura din nou de primăvară.