La Băbeni, în Vâlcea, şi localnicii, dar şi autorităţile aşteaptă ca apele să se retragă pentru a putea ajunge la casele izolate. În 30 de locuinţe, apa depăşeşte un metru şi jumătate. Iar pompierii nu pot interveni cu motopompele, pentru că pericolul este foarte mare.

Apele au început sa se retragă în Babeni, însă nu suficient ca angajații ISU sa intervină. De altfel, după evacuare, toată lumea a așteptat retragerea apei.

Articolul continua dupa recomandari

Cei care au intervenit au fost jandarmii care au fost nevoiți sa le țină pipept localnicilor care doreau sa se întoarcă in case. Vestea buna este ca in zona nu mai sunt anunțate precipitații și nici atenționări de la hidrologi.

Așa că, cel mai probabil probabil miercuri vor ajunge și autoritățile sa evalueze pagubele și sa ajute la evacuarea malului din case. Cel mai sigur localnicii vor dormi la rude sau in locurile amenajate de autorități.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook