Ne-am săturat de ploi, acum îndurăm căldura, cu tot ce înseamnă ea. Cele 33 de grade la umbră se transformă în temperaturi insuportabile în mijloacele de transport în comun sau în taxiurile ale căror şoferi par că n-au auzit de aerul condiţionat. Săptămâna va continua să fie fierbinte, spun meteorologii, chiar dacă vom avea o scurtă pauză cu ploi.

Pe o rută aglomerată de maxi-taxi din nordul capitalei, 10 persoane stau în picioare pentru că nu mai sunt locuri, iar aer. nici atât. Şoferul a găsit repede soluţia și merge cu uşa deschisă.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul de la volan nu e nici pe departe atât de grijuliu. Cu maşina plină de oameni, numără banii, în timp ce conduce.

Controalele autorităţilor n-au reuşit să rezolve mare lucru până acum. Iar astfel de situaţii se vor înmulţi, cu siguranţă, pentru că vara abia acum a început cu adevărat.

În Bucureşti au fost 33 de grade la umbră, la Constanţa 30, iar în Giurgiu 34. Anul trecut în acceaşi zi, era emis un cod roşu de caniculă. Iar România fierbea la peste 40 de grade.

OANA PĂDURARU - meteorolog ANM:

Ne vom afla în zilele următoare la periferia acestei mase de aer foarte cald, aer tropical, dar nu atât cât să atingem valori extreme. Putem atinge pragul caniculei, 35 de grade.

Recomandarea ar fi sa nu iesiti la ora pranzului din casa. Insa daca o faceti ar fi bine sa aveti o palarie care sa va protejeze, crema cu factor mare de protectie, apa sa va hidratati si sa incercati sa mergeti cat mai mult pe la umbra.

Chiar dacă temperaturile sunt mai ridicate, nu scăpăm de ploi şi furtuni. Chiar azi, în judeţul Neamţ vremea a făcut prăpăd. Iar meteorologii ne avertizează că vom mai avea parte fi episoade de vreme extremă cu grindină şi ploi torenţiale.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sudice. Indicele temperatură-umezeală va atinge izolat, la câmpie, pragul critic de 80 de unitãţi.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook