Recordul la temperatură în Europa din istoria datelor meteo ar putea fi atins sâmbătă, pe 4 august, în Portugalia sau Spania. Canicula care a lovit vestul continentului e de aşteptat să aibă un rezultat dramatic în termometre, peste 48 de grade Celsius.

O caniculă cu efecte extreme îşi face simţită prezenţa în vestul Europei în aceste zile, în special în Spania şi Portugalia. Urmărind evoluţia temperaturilor, meteorologii spun că sunt şanse ca recordul la temperatură în Europa, de 48 de grade Celsius, să fie doborât într-una dintre cele două ţări din Peninsula Iberică.

Articolul continua dupa recomandari

Caniculă în Portugalia şi Spania: maxime de 45-46 de grade pe 3 august

Noul val de caniculă şi-a făcut simţită prezenţa de la începutul săptămânii în Spania şi Portugalia, iar în zilele ce au urmat temperaturile au crescut şi mai mult, ajutate de un front de aer fierbinte venit din Africa. Deja a fost emis cod roşu în unele zone din cele două ţări, unde temperaturile au depăşit frecvent 40 de grade Celsius: în sudul Portugaliei şi în provincia spaniolă Badajoz.

Însă, pentru vineri, 3 august, meteorologii au prognozat temperaturi ameţitoare: 45 - 46 de grade atât pentru Spania, cât şi pentru Portugalia. BBC, de exemplu, estimează chiar o temperatură de 47 de grade în cele două ţări. Deja, în localitatea portugheză Alvega, temperatura a urcat la 45,6 grade, iar la Badajoz, în Spania, la 44 de grade. Experţii spun însă că termometrele ar putea avea valori şi mai mari, ceea ce ar putea duce la stabilirea unui nou record de temperatură în Europa.

Recordul de temperatură în Europa ar putea fi stabilit sâmbătă

Istoria datelor meteo arată că recordul de temperatură în Europa s-a înregistrat pe 10 iulie 1977, în Atena, când au fost 48 de grade Celsius.

Meteoalarm, sistemul de alertă meteo european, estimează însă că evoluţia temperaturilor din Peninsula Iberică în aceste zile duc către posibila doborâre a acestui record pe 4 august.

Meteogroup, o organizaţie meteorologică privată, estimează că, tot sâmbătă, sunt 40% şanse ca recordul istoric de 48 de grade din Atena să fie egalat în Portugalia şi Spania şi 25 - 30% şanse ca să fie doborât.

O prognoză emisă şi de site-ul meteorologic wxcharts.eu arată, de asemenea, o mare probabilitate ca sâmbătă să se înregistreze 48 de grade în Portugalia, în sud-estul ţării.

Harta meteo a Portugaliei cu temperatura de 48 de grade Celsius

Până acum, recordul de temperatură în Portugalia a fost de 47,4 grade Celsius, stabilit pe 1 august 2003 la Amareleja, iar în Spania de 47,3 grade, înregistrat la Montoro, pe 13 iulie 2017.

În România, temperatura cea mai mare înregistrată în istoria datelor meteo a fost de 44,5 grade Celsius, la staţia meteo Ion Sion de lângă Brăila, pe 10 august 1951.

Val de caniculă şi în alte ţări europene

Căldura are efecte dramatice şi în alte ţări europene. În Italia au fost emise alerte de cod roşu în centrul şi nordul ţării, care includ inclusiv oraşele-magnet pentru turişti Roma, Florenţa şi Veneţia. Zilele trecute, Sardinia a fost afectată de temperaturi extreme, de 40 de grade.

În Franţa, două treimi din teritoriul ţării sunt în alertă de caniculă. În majoritatea ţării, temperaturile sunt de peste 30 de grade, în timp ce în sud ar putea urca până la 40 de grade Celsius.

În Olanda s-au înregistrat 35 de grade, în ţara vecină Belgia 34 de grade, iar la Londra au fost 32 de grade Celsius. Tot peste 30 de grade se înregistrează, în continuare, şi în nordul continentului, în Peninsula Scandinave. Serios afectate de caniculă sunt Suedia şi Norvegia, care au avut mari probleme şi în iulie.

Oamenii de ştiinţă suedezi monitorizează gheţarul de pe cel mai înalt vârf al ţării, Muntele Kebnekaise, care se topeşte cu o rată de câţiva centimetri pe zi. 

În Norvegia, administraţia drumurilor i-a atenţionat pe şoferi să fie atenţi la renii şi oile care se adăpostesc în tuneluri, pentru a se feri de căldură. Miercuri, la Finnmark, în interiorul Cercului Polar, au fost 31,2 grade Celsius, dar acum termometrul a scăzut sub 20 de grade.

În România, vremea pe 4 august va fi caldă, cu primele semne de caniculă din această lună. Temperaturile urcă până la 34 de grade Celsius.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook