Meteorologii anunță schimbarea vremii în weekend. Sâmbătă sunt anunțate ploi în toată țara, iar temperaturile sunt așteptate să scadă în unele zone. În sudul României va fi cald.

Potrivit ANM, sâmbătă vremea se va mai răcori, mai ales în nord, în centru şi în zonele de munte, iar instabilitatea atmosferică va creşte.

Articolul continua dupa recomandari

Vor fi ploi torenţiale însoţite de frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în special pe crestele montane, unde vor fi şi posibile căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile minime se vor situa între 12 şi 22 de grade.

Şi duminică sunt aşteptate ploi la deal, la munte, local şi prin nordul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor fi mai însemnate, iar grindina poate apărea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade Celsius şi 30 de grade, mai scăzute în nord, centru şi vest şi mai ridicate în sud.

În Bucureşti, vremea va fi uşor mai caldă comparativ cu restul ţării, urmând să se înregistreze aproximativ 19 grade dimineaţă şi în jur de 30 de grade după-amiază. După prânz va ploua şi vor fi frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Duminică, vremea va fi asemănătoare, va ploua torenţial după-amiază, iar temperatura maximă nu va depăşi 30 de grade.

Sursa: News.ro