ANM a actualizat prognoza meteo, iar vremea în Bucureşti pe 11 mai se menţine ploioasă. Vor fi precipitaţii şi în weekend, în special sâmbătă.

În Capitală, în noaptea de joi spre vineri, cerul va avea înnorări şi trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 10...12 grade.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea în Bucureşti pe 11 mai

Vineri, vremea se va încălzi uşor. Vor fi înnorări temporare şi trecător, în cursul zilei, vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10...12 grade, anunţă ANM. Presiunea atmosferica va creşte, însă la o valoare mai mică decât cea normală.

Prognoza meteo în Bucureşti pe 12 mai

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 8...11 grade. Potrivit ANM, presiunea atmosferica va scădea.

Prognoza meteo pe 13 mai în Capitală

Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă va fi de 10...12 grade.