Ploaia de gheaţă, viscolul şi zăpada au provocat tragedii şi accidente în lanţ, au închis drumuri şi au izolat localităţi. Patru tineri au murit în Teleorman, după ce au derapat pe şoseaua acoperită de polei. În Mureş, Brăila şi Galaţi, drumurile au fost patinoare imposibil de traversat pe patru roţi. Maşinile s-au răsturnat sau au ajuns în şanţuri, iar tirurile s-au blocat în coloane.

Pe un drum din Teleorman, patru fraţi au murit pe loc într-o maşină care s-a rupt efectiv în două după ce a derapat pe gheaţă şi a lovit un copac. Impactul a fost atât de violent, încât două victime au fost găsite pe câmp, la zeci de metri distanţă de resturile autoturismului. Toţi cei patru tineri erau cântăreţi şi se întorceau de la o petrecere.  

Articolul continua dupa recomandari

Accidente în lanţ s-au produs toată dimineaţa, după ce ploaia de gheaţă a pus cinci judeţe din sudul ţării sub cod portocaliu de polei. 

În Galaţi şi Brăila, ploaia îngheţată a închis drumuri, a rupt cabluri electrice şi a lăsat sate fără curent. 

Poleiul a acoperit şi calea ferată. Între Galaţi şi Bucureşti, trenurile au avut o oră întârziere. 

Fenomenul de freezing rain apare atunci când temperaturile la nivelul solului sunt sub pragul îngheţului, iar picăturile de apă care trec mai întâi printr-un strat de aer mai cald, îngheaţă pe loc când ating o suprafaţă foarte rece. Aşa se explică de ce, dimineaţa, şoferii şi-au găsit maşinile îmbrăcate în gheaţă. 

În Prahova, Argeş şi Dâmboviţa a fost cod portocaliu de viscol. Vântul puternic de peste o sută de kilometri pe oră a închis drumul spre Platoul Bucegi, la fel şi şoseaua dintre Rânca şi Novaci. Câţiva turişti surprinşi de viscol au fost salvaţi cu şenilatele. 

În Hunedoara, salvatorii pe schiuri au scos dintr-un cătun izolat o femeie bolnavă, după 12 ore de drum prin nămeţi. 

Cel mai frig a fost în Moldova, unde, din cauza vântului, temperatura resimţită a fost de minus 15 grade. Termometrele au indicat minus 7 grade în aceasta dimineata la Iasi, a inscontinuu si tocmai  de aceea stratul de zapada este consiistent. Pe masini este chiar şi de o palma. 

În Ceahlău s-au resimţit minus 21 grade, iar în Bucureşti, minus 7. România rămâne sub cod galben de ninsori, lapoviţă şi ploi până mâine. 

ALINA ŞERBAN, meteorolog ANM: Mare atenţie, ca atat pe acest episod frontal, cat si pe urmatoarele, in sud vest, la deal si la munte se vor cumula cantitati mari de precipitaţii. 

Moldova va continua să fie polul frigului, în timp ce pe litoral, temperaturile vor urca până la 9 grade.