Marea Britanie se pregăteşte pentru cea mai friguroasă noapte din ultimii şapte ani. Vor fi minus 16 grade în Scoţia, iar zăpezile şi poleiul au creat haos pe străzi. În Portugalia, în schimb, au făcut ravagii furtunile.

Pentru britanici, un strat de zăpadă de 20 de centimetri este echivalent cu un dezastru. Mulţi şoferi şi-au abandonat maşinile în trafic, după ce au derapat pe şoselele îngheţate.

Articolul continua dupa recomandari

Mai mulţi oameni au stat ore în şir blocaţi pe autostrăzile înzăpezite, în aşteptarea echipajelor de intervenţie.

În Germania, sfârşitul de săptămână a adus ninsori abundente în vestul ţării, dar şi în sud, în munţi. Pe Zugspitze , cel mai înalt vârf german, poştaşul are cea mai grea misiune. La 53 de ani, Andreas urcă zilnic, indiferent de condiţiile meteorologice, până la aproape 3.000 de metri altitudine, ca să preia scrisorile localnicilor.

Sudul Europei a fost dominat, în schimb, de furtuni şi ploi torenţiale.

În centrul şi sudul Itraliei a fost emis cod portocaliu de vreme rea, iar în Portugalia, pe malul Oceanului Atlantic, valurile au ajuns la câţiva metri înălţime.