Ninge la această oră în România. Pe Transfăgărăşan sunt zero grade Celsius şi s-a depus deja un strat de 10 centimetri de zăpadă.  

Pe Transfăgărăşan ninge de aseară, de la ora 20.00. 

Articolul continua dupa recomandari

Sunt 0 grade Celsius, iar specialiştii anunţă că stratul de zăpadă măsoară deja peste 10 centimetri.

Zăpada s-a aşternut şi în masivul Bucegi, unde, la peste 2200 de metri ninge de ore bune.

Ninge viscolit la munte, s-a aşternut strat de zăpadă în masivul BucegiVezi 2 imagini în Galerie

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi puternice, răcire accentuată, vânt și ninsori la munte, valabilă de miercuri până sâmbătă. În Moldova, Transilvania și Muntenia se anunță vânt puternic și precipitații mixte.

Reamintim că circulația rutieră pe Tansfăgărăşan a fost închisă din data de 4 noiembrie, de la kilometrul 104 (Piscu Negru) până la kilometrul 130+800 de metri (Cabana Bâlea Cascadă), în conformitate cu regulamentul de funcţionare a drumului naţional şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment.

De asemenea, începând din data de 29 octombrie 2019 a fost închis tronsonul Rânca (kilometrul 34+800, județul Gorj) – Obârșia Lotrului (kilometrul 59+800, județul Vâlcea) al DN67C (Transalpina).