Un fenomen spectaculos, vizibil o dată la 10 ani, a colorat cerul, în această dimineaţă, pe litoral. Turiştii au fost martorii unui curcubeu invers.

Întinşi pe şezlonguri sau pe nisipul fierbinte, turiştii din Mamaia au fost martorii unui fenomen rar: un curcubeu întors invers şi care înconjoară soarele. Practic, un halou solar.

Articolul continua dupa recomandari

Specialiştii spun că precipitaţiile abundente sunt cele care au contribuit la această imagine spectaculoasă.

Din cauza umidităţii crescute, razele Soarelui care trec prin amosfera încărcată de vapori de apă creează un efect de halou.

Potrivit specialiştilor, haloul solar se formează mult mai rar decât cel în jurul lunii şi poate fi văzut o dată la un deceniu.

Bătrânii cred că fenomenul prevesteşte vreme rea în următoarele 48 de ore vânt puternic, ploi sau dimpotrivă caniculă.