Vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, precum și zonele de deal și de munte, sunt, până la ora 23.00, sub incidenţa unei informări de vreme rea. 

ANM anunţă ploi torenţiale ce pot cumula 40 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice şi rafale de vânt.

Articolul continua dupa recomandari

În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în  vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, precum și la deal și la munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp”, anunţă meteorologii.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook