Acoperișuri smulse, copaci doborâţi peste mașini de rafale de vânt care au atins 120 km/oră, oamenii îngroziţi în miez de noapte. Imagini teribile şi dezastru în ţară după ce sud-vestul ţări şi bună parte din zona Transilvaniei s-a aflat sub cod portocaliu de furtuni puternice.

În judetul Mehedinţi a fost emis şi un cod roşu.

Articolul continua dupa recomandari

De atlfel, această avertizare de vremea extremă imediată a mai fost emisă şi pentru Dolj, Maramureş şi Olt.

Vântul puternic a smuls zeci de copaci din rădăcini şi a lăsat o mulţime de case fără acoperişuri. 

Maşini distruse, acoperişuri puse la pământ, în Mehedinţi

În judetul Mehedinţi, unde a fost emis cod roşu de fenomene periculoase, iar furtuna violentă a rănit patru oameni. 

Rafale de vânt au batut cu peste 120 de kilometri, a smuls acoperişurile mai multor blocuri şi a pus la pământ zeci de copaci. 

"Avem 17 maşini cu avarii. Sunt foarte multe pagube şi, de când sunt în administraţie, nu a fost niciodată o furtună atât de puternică", a declarat primarul din Drobeta Turnu Severin.

Patru oameni, printre care doi copii au trecut prin clipe de groază după ce un panou a căzut peste maşina lor. 

Alţi doi oameni au ajuns la spital cu răni din cauza vijeliei. Unul a fost lovit de bucăţi din foişorul din curte. Pompierii au intervenit la foc continuu. 

Copaci smulşi şi aruncaţi pe şosea, în Dolj

Rupere de norti a fost şi la Dolj. Ploaia torenţială a făcut prăpăd în Craiova.

Mai multe drumuri au fost blocate după ce câţiva copaci au fost smulşi şi aruncaţi pe şosea.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au intervenit în urma furtunii de duminică seara, pentru îndepărtarea a 19 copaci căzuţi pe carosabil şi autovehicule. O creangă a căzut pe o ambulanţă aflată în curtea Spitalului numărul 1 Craiova, iar un copac s-a prăbuşit în curtea Spitalului  de Boli Infectioase Craiova. Pompierii au mai îndepărtat copaci pe bulevardul Ştirbei Vodă, strada Banu Stepan, strada Constantin Severeanu, strada Cosuna, strada Vantului, strada Potelu, strada Alunului.

Imagini apocaliptice în Maramureş

Imagini apocaliptice au fost surprinse şi în Maramureş, acolo unde meteorologii au emis cod roşu de vijelii. Până la ora 0.30, în localităţile Vişeu de Sus, Poienile de Sub Munte, Vişeu de Jos, Ruscova şi Repedea, din judeţul Maramureş, au fost averse torenţiale ce au cumulat 35...40 l/mp.

Imagini apocaliptice au fost surprinse şi în Maramureş, acolo unde meteorologii au emis cod roşu de vijeliiVezi 2 imagini în Galerie

De asemenea, a fost cod roşu în judeţul Olt, până la ora 1.00, fiind vizate localităţile Drăgăşani, Bălceşti, Prundeni, Fârtăţeşti, Şuşani, Orleşti, Lungeşti, Ştefăneşti, Valea Mare, Zătreni, Tetoiu, Suteşti, Laloşu, Ghioroiu, Măciuca, Diculeşti, Creţeni, Mădulari, Guşoeni, Făureşti, Voiceşti, Lăcusteni, Mitrofani şi Amărăşti. 

Dezastru a fost şi in Arad, unde rafalele puternice au produs stricăciuni, iar în Braşov trei maşini au fost strivite de un copac doborât de furtună pe drumul care duce spre cetatea Făgăraş.  

Din fericire, autoturismele erau parcate, nu era nimeni înăuntru, aşa că nu există victime. 

Cod galben de furtuni şi ploi în toată ţara

La această oră, toată ţara este sub cod galben de manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Alerta este valabilă până diseară, la ora 22.00.

În intervalul menționat, manifestările de instabilitate atmosferică vor continua. Astfel, local și temporar, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.