Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu de vreme severă în zona de munte a mai multor județe din nordul și nord-vestul țării. Doar în Moldova (partea estică), Dobrogea și Muntenia vremea nu va pune dificultăți.

Între 10 februarie, ora 18:00, și 11 februarie, ora 20:00, se vor semnala intensificări susținute ale vântului, viscol și vizibilitate redusă în zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor.

Articolul continua dupa recomandari

În intervalul menționat în zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 90...120 km/h și temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

Cod galben în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș

Între 10 februarie, ora 14:00, și 11 februarie, ora 20:00 se vor semnala intensificări ale vântului la munte, în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș; ninsori viscolite în zona montană înaltă.

Cod portocaliu de viscol îVezi 2 imagini în Galerie

Totodată, la munte vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65 - 75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă rafalele vor depăși 90 km/h și va fi viscol.

Vor fi intervale în care în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș rafalele vor depăși 55 - 65 de km/h și izolat 70 - 80 km/h.

Temporar va ninge în masivele montane din nordul țării, iar în restul zonei de munte, în Maramureș și în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile.

Cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, unde vor depăși local 15 l/mp și izolat 20...25 l/mp, iar la atitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă.

âIntensificări ale vântului, cu rafale în general de 45...55 km/h, vor fi și în restul teritoriului. Precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță se vor semnala și în celelate regiuni, izolat vor fi condiții de polei, iar în sud-vest, cantitățile de apă vor depăși 10 -15 l/mp.