Cod portocaliu de ploi torenţiale şi furtuni puternice, emis astăzi de specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabil până în această seară la ora 21.00.

Potrivit avertizării emise de ANM, codul portocaliu este valabil, astăzi, în intervalul 12.30 - 21.00.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, în Dobrogea vor fi intervale d e timp în care va ploua abundent şi se vor acumula local cantităţi de apă de 40-50 l/mp şi izolat chiar 70-80 l/mp.

Tot astăzi, ANM a emis o avertizare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă.

Avertizarea este valabilă în intervalul 25 iulie, ora 12.30 - 26 iulie, ora 23.00.

Avertizare meteo de ploi torentiale in mare parte din tara

Avertizare meteo de ploi torenţiale de la ANM

În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie.

Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată până la sfârșitul acestei săptămâni, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook