Alina Şerban, meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a anunţat cum va evolua vremea în următoarele zile.

Potrivit specialistului ANM, săptămâna ce vine va fi marcată tot de vreme instabilă, iar de miercuri, în cea mai mare parte a ţării temperaturile scad.

Articolul continua dupa recomandari

"Zilele următoare, care şi astăzi de altfel, vor fi caracterizate de instabilitate atmosferică la amiază şi seara, averse, descărcări electricem intensificări ale vântului şi grindină, izolat.

Astfel de fenomene se vor produce pe areale mai mari în nordul şi în centrul ţării precum şi în zoele de deal şi de munte, şi pe arii mai restrânse în sens.

Aceleaşi fenomene sunt aşteptate şi la începutul săptămânii viitoare. Luni şi marţi în mod deosebit în nord şi centru", a declarat Alina Şerban.

Meteorologul ANM a spus că începând de miercuri, vremea se va răci în toată ţara.

"De la mijlocul săptămânii, aria instabilităţii se va extinde. Ploi torenţiale se vor semnala şi în partea de sud vest, de sud a teritoriului pe arii mai extinse. Vorbim de cantităţi importante de apă în intervale scurte de timp. 

Temperaturile vor fi modeste. Chiar de la mijlocul spătămânii, de miercuri, odată cu apariţia mai multor sisteme frontale, temperaturile vor marca o scădere la nivelul întregii ţări", a mai spus Alina Şerban.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook