Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de caniculă în România. Potrivit meteorologilor, alerta este valabilă timp de patru zile: 8, 9, 10 şi 11 august.

Potrivit meteorologilor, în cursul zilelor de joi, vineri, sâmbata şi duminică, valul de caldură se va extinde, iar în orele amiezilor disconfortul termic va fi ridicat.

Articolul continua dupa recomandari

Indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge sau va depaşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a ţarii şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade, mai ridicate, spre 35...37 de grade, joi (8 august) local în sudul şi estul ţării, vineri şi sâmbata (9 şi 10 august) pe arii restrânse în sud, iar duminica (11 august) în toate zonele de câmpie şi podiş.      

În intervalul menţionat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe litoral şi în Dealurile de Vest, precizează ANM