Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de caniculă, anunţând temperaturi de 34 – 37 de grade în cea mai mare parte a ţării. Alerta este valabilă în zilele de luni şi marţi.

Disconfortul va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Articolul continua dupa recomandari

”Pe parcursul zilei de luni, 01 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiază în Moldova, în zonele de câmpie din Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, în sud-vestul şi centrul Transilvaniei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, au anunţat luni, meteorologii.

Alertă de caniculă în toată ţara

Potrivit ANM, marţi, 2 iulie, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35...37 de grade.  

De asemenea, meteorologii anunţă că instabilitatea atmosferică se va accentua începând din după-amiaza zilei de marţi, 02 iulie, la început în regiunile nordice, iar apoi (miercuri 3 iulie şi joi 4 iulie) şi în restul teritoriului, iar vremea se va răcori.

Vremea în București la început de iulie:

Luni, 1 iule:

Vremea va deveni călduroasă, caniculară în orele amiezii, cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade.

Marți, 2 iulie:

Vremea se va menţine călduroasă, caniculară în orele amiezii, cu disconfort termic accentuat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări spre sfârşitul intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 36 de grade, iar cea minimă va fi de 19...21 de grade.