Gigantul Yahoo ar putea să acorde despăgubiri financiare utilizatorilor ale căror date personale au fost compromise aproape anual, începând cu anul 2012. Astfel, o soluţionare de litigiu aflată în curs de pronunţare ar putea să decidă acordarea unei sume de bani fiecărui utilizator al cărui cont a fost spart de hackeri.

Însă, pentru a beneficia de această compensaţie financiară, utilizatorii trebuie să îndeplinească trei condiţii.

Articolul continua dupa recomandari

Yahoo decontează furtul datelor personale ale utilizatorilor săi

Dacă ați avut un cont Yahoo oricând între 2012 şi până în 2016, o acţiune litigioasă aflată în curs de pronunţare vă poate afecta. Mai exact, măsura vine în urma accesării ilegale, în mod repetat, şi a colectării datelor personale ale utilizatorilor Yahoo, precum și la alte intruziuni de securitate în serverele companiei.

Condiţii de despăgubire Yahoo

Conform înţelegerii, sunt trei mari condiţii necesare pentru a fi eligibil la primirea de despăgubiri.

- trebuie să fi primit o notificare cu privire la încălcările datelor

- dacă ați avut un cont Yahoo, în orice moment între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2016

- sunteți rezident al Statelor Unite ale Americii sau Israel

Odată îndeplinite condiţiile de mai sus, trebuie să vă înregstraţi pe site-ul pentru despăgubire Yahoo creat special în acest caz, până la 20 iulie 2020, iar anumite documente vor fi solicitate sau va fi necesară completarea unor formulare.

Fondul total de despăgubire ar fi de 117.500.000 de dolari.

Prima audiere în acest caz a fost programată la ora 13:30, 2 aprilie 2020, în sala de judecată 8 a Tribunalului SUA, 280 South 1st Street, etaj 4, San Jose, CA 95113. În cadrul şedinţei se va analiza aprobarea soluţionării sau negocierea ei, după caz, diferite obiecţii.