Instagram declară război dietelor şi tratamentelor miraculoase care promit rezultate imposibile. După ce a interzis imaginile violente, reţeaua de socializare a anunţat măsuri severe împotriva produselor şi reţetelor de scădere în greutate, dar şi serviciilor de chirurgie estetică expuse agresiv. Minorii nu vor mai avea acces la astfel de reclame, în care de multe ori apar vedete. Şi Facebook va lua aceeaşi măsură. 

De curând, Kim Kardashian, care are 148 de milioane de umăritori pe instagram, a fost aspru criticată după ce a promovat pe pagina ei aşa-numitele acadele care suprimă foamea.

Articolul continua dupa recomandari

Pe reţelele de socializare apar tot mai multe reclame la ceaiuri sau pastile care ar avea efecte miraculoase. 

Dragoş Stanca, expert în digital şi media: Giganţii globali au această provocare pentru că le este greu să aibă decizia legată de cât de adevărat este sau nu un anumit tratament medical sau cosmetic, dacă într-adevăr există şi are efecte reale şi atunci soluţia simplă şi la îndemână este interzicerea acestor reclame în social-media pentru că nu poate să existe controlul fiecărui produs în ideea de a se afla dacă funcţionează sau nu sau dacă este o reclamă mincinoasă 

Decizia de a bloca o parte dintre reclamele de acest gen a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că tinerii pot dezvolta anxietate faţă de aspectul lor fizic, dar şi pentru că, în cea mai mare parte, produsele sunt neavizate de autorităţile din domeniu. 

Dragoş Stanca, expert în digital şi media: Impactul este la toate categoriile de vârstă. În această isterie a siluetei perfecte, a dietelor şi aşa mai departe, tinerii sunt mult mai expuşi unor mesaje false sau a unor produse care pot să le pună în pericol şi viaţa 

Dezinformarea, mai ales pe subiecte legate de sănătate, este uriaşă pe reţelele de socializare, arată mai multe studii efectuate în ultimii ani. 

În privinţa dependenţei de internet, Organizaţia Salvaţii Copiii a arătat că cei mai mulţi adolescenţi români petrec în medie trei-patru ore pe zi cu telefonul conectat la o reţea de socializare sau la o platformă video. 

Noile reguli vor fi adoptate şi de Facebook, care deţine şi Instagram. Cele două platforme îşi roagă utilizatorii să denunţe conţinutul impropriu ca să le ajute în misiunea lor de a face spaţiul online mai sigur şi mai sănătos.