CES, cel mai mare târg internaţional de tehnologie, s-a deschis la Las Vegas. Un taxi zburător, un televizor care se roteşte şi roboţi creaţi să ne facă viaţa mai uşoară sunt doar câteva dintre invenţiile prezentate publicului larg. Fiica preşedintelui american, Ivanka Trump, se confruntă cu un val de critici după ce a luat cuvântul în deschiderea evenimentului.

Desprins parcă din filmele SF, taxiul electric zburător este atracţia târgului CES. Are patru locuri pentru pasageri şi se poate deplasa cu până la 100 de kilometri pe oră. 

Articolul continua dupa recomandari

Dezvoltat de un producător de automobile în colaborare cu o companie de ride sharing, aparatul de zbor ar putea prelua primii clienţi peste trei ani. 

Jaiwon Shin, reprezentant al unui producător de automobile: Avem înainte răsăritul unei noi ere care deschide cerurile de deasupra oraşelor noastre

Oamenii se vor deplasa mai uşor pe un segway dotat cu scaun sau direct pe un bagaj pe roţi. Noile invenţii vor fi folosite în spaţiile închise, precum aeroporturile. 

Şi televizoarele de ultimă generaţie au intrat in atenţia publicului. Cu rezoluţie 8K, ecranele performante se pot plia sau roti la 90 de grade, în funcţie de nevoile utilizatorului.  

Yang Hong, offline XCP Product director: Le permite ecranelor de televizor să redea orice imagine destinată pentru telefoanele mobile 

Dispozitivele prezentate în Las Vegas ating performanţe uimitoare şi promit să ne ajute în situaţii delicate. De exemplu, o pernă cu detectori de sunete îi poate opri pe utilizatori din sforăit. 

Invenţia se va dovedi utilă mai ales în cazul cuplurilor, promit producătorii. Prima zi a târgului CES vine la pachet şi cu o serie de controverse. După ce a vorbit pe scena evenimentului, Ivanka Trump a fost dur criticată pentru lipsa de cunoştinţe în domeniul tehnologiei.

Ivanka Trump, fiica lui Donald Trump: Cred cu tărie în inovaţie şi în impactul pozitiv pe care productivitatea îl are asupra economiei, dar şi în lupta pentru dominaţia americană din industrie

4.400 de companii îşi vor expune invenţiile la eveniment, iar organizatorii se aşteaptă ca peste 170 de mii de vizitatori să le treacă pragul.