Cu toţii am pierdut ceva şi nu ne-a fost returnat sau am găsit un obiect pe care nu l-am putut înapoia proprietarului pentru că nu aveam cum să îl contactăm. Primul gând este să-l înmânăm poliţiei. Însă, în epoca reţelelor de socializare şi a accesului la internet pentru un public tot mai larg, returnarea obiectelor găsite este mult mai uşoară. Primul site unde se pot întâlni cel mai uşor cei care au găsit ceva cu cei care au pierdut ceva a fost lansat de Dani Oţil. O platformă de bun-simţ.

Portofelele, genţile sau actele pierdute ajung, uneori, la poliţie sau nu mai sunt găsite niciodată. Însă, înapoierea altor obiecte sau chiar şi a animalelor de companie către proprietarii lor este deseori dificilă. Am simţit asta şi noi. Când mergeam către Dani Oţil, pe care voiam să îl întrebăm despre site-ul pe care l-a lansat, am găsit un telefon pe stradă! Închis şi fără baterie. Deci, cu atât mai greu să aflăm cui aparţine.

Articolul continua dupa recomandari

Dani Oţil: Intri pe bunsimţ.ro, o să ai un buton mare şi portocaliu pe care scrie Adaugă anunţ. Ok. Titlul ar fi "Găsit telefon" categorie - telefoane, adaugă pozele aici şi după ce pui pozele, bifezi aici găsit, că nu l-ai pierdut, doar îţi mai pui o scurtă descriere şi locaţia şi fingercrossed.

Ideaa i-a venit după ajutorul pe care l-a primit din partea altora.

Dani Oţil: Cred că la baza încercării de a face un bine stă bunul simţ. Bunul simţ pe care mulţi zic că nu îl mai avem. Încet-încet, îl putem recâştiga. I-am zis "bun simţ" tocmai pentru că vreau să umblu la această calitate pe care sunt convins că oamenii din jurul meu o au.

În câteva zile, s-au strâns zeci de anunţuri şi, odată cu ele, tot atâtea zâmbete.

Dani Oţil: Mă uimesc oamenii care de-a lungul zilelor de când am deschis site-ul au făcut următorii paşi: cineva a dat o brăţară de argint pe care putea să o vândă, să o amaneteze, cineva dă chiar azi înapoi o cameră de filmat pe care sincer, nu are un număr de telefon, nu e blocată, o poţi folosi.

Titi este cel mai important "retur" de până acum. Căţelul rătăcit şi, apoi, regăsit doarme fericit lângă stăpân.