Omul e pregătit să meargă pe Marte! Elon Musk a dezvăluit naveta care va duce oameni pe planeta Marte. Cea mai puternică rachetă creată vreodată pe Pământ este prima piesă din planul omului de afaceri pentru a cuceri spaţiul. Un prim test ar putea avea loc chiar anul acesta. Elon Musk este unul dintre cei mai cunoscuţi afacerişti din lume şi deţine companiile SpaceX şi Tesla, care produce faimoasele maşini electrice cu acelaşi nume.

Starship, cum a fost botezată cea mai perfomantă navetă spaţială, a fost prezentată oficial în Texas. În faţa vehiculului înalt de 50 de metri, Elon Musk şi-a expus planul ambiţios pentru cucerirea cosmosului.

Articolul continua dupa recomandari

ELON MUSK, fondatorul companiei SpaceX: Cred că trebuie să facem tot ce putem ca să devenim o specie multiplanetară, care îşi extinde cunoştinţele dincolo de Pământ. Trebuie să facem asta acum!

La bordul navetei vor putea urca chiar şi 100 de oameni şi tot atâtea de tone de materiale şi provizii destinate primei aşezări umane de pe Planeta Roşie.

Acelaşi model de rachetă va fi folosit pentru zborurile care pregătesc misiunea de pe Planeta Roşie. Într-o primă fază, Musk vrea ca naveta să ajungă pe orbită.

ELON MUSK, fondatorul companiei SpaceX: Practic, planul nostru este ca într-o lună sau două să realizăm zborul de 20 de kilometri, sau 65 de mii de picioare, cu Starship Mark 1.

Modelele viitoare, care vor fi dezvoltate în ritm alert de cei mai mari oameni de ştiinţă americani, vor fi chiar mai performante, promite Musk. Cheia misiunilor stă însă în sistemul de realimentare al navetei. Ea poate fi încărcată cu combustibil în spaţiu, cel mai probabil, de pe o staţie amplasată pe Lună, spune puternicul omul de afaceri.

O altă parte a misiunii ţine de modul unic în istorie prin care naveta poate ateriza la punct fix.

Misiunea lui Musk coincide cu planul NASA de a duce din nou oameni pe Lună până în 2024.