Rivalitatea istorică FCSB-Dinamo s-a transformat seara trecută în luptă în toată regula pe teren. Suporterii celor două echipe s-au luat la bătaie pe Arena Naţională, chiar după fluierul final. Agenţii de securitate şi jandarmii au intervenit, dar asta i-a înfuriat şi mai tare pe cei din tribune, care, au rupt scaune şi le-au aruncat pe teren. Mai grav e că, în încăierarea generală au fost prinşi părinţi cu copii.

Conflictul a izbucnit pe teren chiar la câteva minute după terminarea meciului. Deşi partida s-a terminat la egalitate 1 la 1, supoterii celor două echipe au găsit un atl motiv de scandal. Totul a început când dinamoviştii au adus pe teren o pancartă dedicată lui Cătălin Hâldan, la 19 ani de la moartea sa. Fanii FCSB s-au înfuriat, au intrat şi ei pe teren şi a început lupta. 

Articolul continua dupa recomandari

Agenţii de securitate au intervenit rapid, dar n-au reuşit să-i potolească pe scandalagii aşa că a fost solicitat ajutorul jandarmilor.

Momentul în care un steward îl loveşte cu pumnul în cap pe un suporter aflat pe teren i-a dezlănţuit şi pe cei aflaţi în peluză.

Suporterii au aprins fumigene, au aruncat cu petarde, au rupt scaune şi au atacat cu ele forţele de ordine. Jandarmii au intrat în tribune, unde a început o îmbrânceală generală.

Pe imaginile surprinse de un martor se vede cum un tată şi fetiţa lui sunt în mijlocul luptei dintre huligani şi scutieri. 

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în timpul conflictelor. Şase suporteri s-au ales cu dosar penal pentru deţinerea de materiale pirotehnice, iar zece ultraşi  nu mai au voie să  intre pe stadioane câteva luni. Jandarmii au dat 29 de amenzi în valoare de 16.500 de lei.