Viitorul Constanţa este prima formaţie din România care părăseşte actualul sezon al cupelor europene, echipa antrenată de Gheorghe Hagi cedând, scor general 5-7, în dubla cu belgienii de la Gent, din turul II preliminar al Europa League.

Surclasată în tur, în Belgia, cu 6-3, după ce la un moment dat adversarii au avut chiar 6-1, Viitorul a sperat într-un miracol la returul de pe teren propriu.

Articolul continua dupa recomandari

Dubla lui Gabi Iancu a adus o victorie de palmares Viitorului

Viitorul a început în forţă, căutând să pună presiune pe defensiva belgiană, iar oamenii lui Gheorghe Hagi au ratat câteva momente favorabile.

În minutul 38, la prima ezitare a defensivei noastre, Yaremchuk a deschis scorul pentru oaspeţi, după o fază în care jucătorii de la Viitorul au cerut fault în atac.

A fost, practic, golul care a rezolvat definitiv soarta calificării, în ciuda forcingului Viitorului din repriza a doua.

Jucătorii noştri au punctat de două ori, prin Gabi Iancu, de fiecare dată din penalty, însă nu au putut ajunge la o diferenţă de scor care să întoarcă soarta calificării.

Astfel, Viitorul Constanţa părăseşte cupele europene, după două meciuri în care a marcat mult, 5 goluri, dar a încasat şi mai mult, 7 goluri, semn că există momente în care fotbalul spectacol nu este neapărat şi eficient.