O fi Elveţia vestită pentru pârtiile ei, dar tot Vatra Dornei românească a fost capitala sporturilor de iarnă, în acest sfârşit de săptămână. Peste 50 de sportivi din toate colţurile lumii s-au întrecut la Cupa Mondială de Sanie pe pârtie naturală, unică în ţara noastră.

Este o competiţie de mare viteză şi se defăşoară pe singura pârtie naturală din România, special creată pentru acest eveniment. Pe scurt, o cursă extremă pe gheaţă pentru care concurenţii au venit din 13 țări, inclusiv din Brazilia și Japonia.

Articolul continua dupa recomandari

Concurenții au coborât pârtia pe sănii speciale, dotate cu patine foarte ascuţite. Au străbătut un traseu de un kilometru, cu viraje multe şi foarte strânse. Cea mai mică greşeală de pilotaj poate provoca un dezastru.

Proba feminină de sanie a fost câștigată de o sportivă din Italia. În competiţia masculină, cel mai bun timp a fost înregistrat de un austriac.

Nu este pentru prima dată când Vatra Dornei găzduieşte un astfel de eveniment. În urmă cu doi ani, tot aici a avut loc Campionatul Mondial de Sanie pe pârtie naturală.