Teroriştii ISIS au postat pe o reţea socială ameninţări pentru fotbaliştii de la Cupa Mondială 2018. Fanaticii au ameninţat că îi vor decapita pe Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

O grupare pro-ISIS a postat două imagini pe reţeaua Telegram în care ameninţă cu explozii şi crime sângeroase la Cupa Mondială din Rusia.

Articolul continua dupa recomandari

Într-una dintre imagini, cei doi fotbalişti sunt întinşi pe terenul de fotbal, iar doi terorişti îşi ţin cuţitele la gâtul lor.

Teroristi ISIS Messi si RonaldoVezi 2 imagini în Galerie

În descrierea imaginii, teroriştii ISIS au scris: 'pământul va fi inundat cu sângele vostru'.

O altă postare îl înfăţişează pe un terorist care ţine o bombă în faţa unui stadion. Imaginea este însoţită de mesajul: 'Cupa Mondială Rusia 2018 - victoria va fi a noastră'.