Moscova este epicentrul fotbalului mondial. Duminică este marele meci, Croaţia şi Franţa se vor lupta pentru trofeul Cupei Mondiale. Tapirul Cleopatra, de la o grădină zoologică rusească, dă credit Croației. Partida, urmărită de milioane de microbişti din toată lumea, va începe la orele 18.00.

Cei mai înfocaţi suporteri ai celor două echipe naţionale aşteaptă cu nerăbdare finala Cupei Mondiale 2018, de la Moscova. Jucătorii croaţi s-au antrenat şi sâmbătă. Cât despre fani, aceştia sunt siguri că echipa lor va câştiga.

Articolul continua dupa recomandari

”Este minunat! Croaţia va câştiga finala. Echipa a fost în toate meciurile într-o formă excelentă”, spune un suporter croat.

Președinții Franței și Croației vin să vadă finala

Suporterii francezi au sărbătorit Ziua Naţională în Rusia şi au adus cu ei tot felul de talismane norocoase pentru meciul din această seară. Inclusiv un bulldog francez care poate să meargă pe skateboard, pentru a alunga ghinionul.

Preşedinţii Franţei şi ai Croaţiei îşi vor susţine echipele din tribună. Înainte de meci, însă, Emmanuel Macron şi Kolinda Kitarovic se vor întâlni cu omologul lor rus, Vladimir Putin. Sâmbătă, liderul de la Kremlin a ţinut un discurs despre Campionatul Mondial de la Moscova, la Teatrul Balşoi.

”Aşteptăm cu nerăbdare meciul care va stabili liderul mondial al fotbalului. În acelaşi timp, suntem trişti că acest festival spectaculos al fotbalului, care ne-a adus atât de multe momente fericite şi bucurie alături de noi prieteni, se apropie de final”, a declarat Putin.

Tapirul Cleopatra anunță victoria Croației

Nerăbdători să afle cine va câştiga meciul decisiv, ruşii au apelat la un animal din grădina zoologică din Nizhny Novgorod. Cleopatra, un tapir, a prezis că anul acesta, Cupa Mondială va fi câştigată de Croaţia.

”A dat dovadă de un nivel ridicat de acurateţe în predicţiile sale. Până acum, a avut dreptate în 75% din cazuri”, a declarat o reprezentantă a grădinii zoologice.

Dacă previziunea tapirului se va dovedi adevărată, Croatia va scrie istorie în fotbal. Oricum, este prima oară când s-a calificat în finala competiţiei. Francezii au mai câştigat o dată trofeul Cupei Mondiale, în 1998.