Claudio Lotito, președintele lui Lazio, a impus măsuri drastice la echipă, astfel că niciun stranier nu are voie să părăsească Italia în următoarea perioadă. Astfel, Ștefan Radu trebuie să rămână în capitală în carantină.

Lotito a avut o videoconferință cu jucătorii și le-a transmis jucătorilor străini să nu plece din țară, dar și că își dorește ca Serie A să înceapă cât mai curând.

Articolul continua dupa recomandari

Lazio, mai aproape ca niciodată de titlu în Serie A

Parcursul foarte bun al lui Lazio în Serie A l-a determinat pe Lotito să le ceară jucătorilor să se pregătească cât mai bine.

Lotito a vorbit și cu Simone Inzaghi, antrenorul echipei, să accelereze ritmul de pregătire din carantină. Înainte de a fi campionatul întrerupt, Lazio ocupa locul 2, cu 62 de puncte, unul mai puțin decât Juventus.

Serie A, suspendată din cauza pandemiei de Covid-19

Serie A a fost suspendată în martie din cauza pandemiei de Covid-19, iar Giuseppe Conte, premierul Italiei, a anunțat că această competiție se va relua, cel mai devreme, la mijlocul lunii mai.

Italia este cea mai afectată țară de coronavirus, unde sunt peste 74,000 de cazuri.