Simona Halep, nr. 1 mondial al tenisului feminin, americanca Serena Williams, belarusa Victoria Azarenka şi spanioloaica Carla Suarez au confirmat participarea la un turneu de caritate ce se va desfăşura pe 3 mai pe arena centrală Manolo Santana din complexul sportiv Caja Magica din Madrid, relatează AS.

Mutua Charity Manolo Santana este un turneu de caritate la care participă patru jucători şi patru jucătoare împărţiţi în două echipe mixte care vor lupta pentru un premiu de 100.000 dolari. Se vor disputa două meciuri feminine şi două masculine de simplu, plus două meciuri de dublu mixt. Se vor juca maxim două seturi plus tie-break în caz de egalitate, 1-1.

Articolul continua dupa recomandari

La acest turneu au mai confirmat participarea francezul Lucas Pouille, spaniolii Feliciano Lopez şi Fernando Verdasco. Încă un jucător este  aşteptat să-şi confirme prezenţa în scurt timp.