Simona Halep a susținut conferința de presă după finala de la Wimbledon la câteva ore după marea victorie. Românca a descris tensiunea din timpul partidei pe care a câștigat-o în fața Serenei Williams.

Relaxată și costumată lejer, Simona Halep a venit jovială la conferința de presă. ”Acum, simt că am câștigat turneul”, a glumit românca la intrarea în sală, când a văzut mulțimea de jurnaliști.

Articolul continua dupa recomandari

Simona Halep a dezvăluit tactica din finală, care i-a adus uriașa victorie.

"Am decis de dimineaţă cum să joc împotriva ei. Ştiam exact cum să-i pun probleme, să nu o las să-şi facă jocul. Când are timp, joacă incredibil, am jucat de multe ori împotriva ei.Ştiam cum să dau mingea şi ştiam ce nu-i place. Astăzi am adoptat tactita de la Singapore. A trebuit să-mi imaginez totul. Chiar am crezut că pot face la fel. Ştiam că trebuie să fiu prezentă la fiecare minge. Altfel, dacă revenea, ea este foarte puternică. La 5-2, când serveam, m-am uitat la tabelă şi am zis: OK, este adevărat, se întâmplă. Apoi am jucat fiecare punct şi nu m-am gândit la scor", a spus românca.

Sportiva a dezvăluit și cum s-a simțit la finalul meciului când, după atâta tensiune și concentrare, a venit momentul celebrării.

"Picioarele mi s-au înmuiat după ce am câştigat ultimul punct. Habar nu aveam cum să reacţionez. Totul a venit natural. Este greu de descris momentul. Te simţi uşoară, simţi că totul este minunat şi doar încerci să te bucuri", a declarat românca.

Ea a dat de înțeles că a jucat acest meci fără să simtă vreo presiune asupra sa, învățând din finalele pe care le-a pierdut.

"Nu este niciodată uşor să joci o finală de Grand Slam. Momentul este intimidant şi devii nervos, foarte nervos. Eu am învăţat că este un meci normal, nu m-am gândit la trofeu, am încercat să joc şi să dau totul. Mi-am spus că de fiecare dată când voi juca o finală de grand slam aşa voi face, aşa că şi azi am făcut la fel", a declarat Simona Halep.

Emoția victoriei a fost resimțită nu doar de româncă, ci și de părinții ei.

"Mama nu mi-a spus nimic după finală, doar plângea, am îmbrăţişat-o şi i-am spus că vom vorbi mai târziu", a mai spus sportiva.

Simona Halep s-a impus la Wimbledon după o finală câștigată în două seturi, 6-2, 6-2, cu Serena Williams. Românca a obținut astfel cel de-al doilea titlu de Grand Slam din carieră.

Sursa: News.ro