Gest inedit făcut de Simona Halep după ce s-a calificat pentru a treia oară în semifinalele turneului de la Roland Garros, după un meci greu cu germana Angelique Kerber, locul 12 WTA.

Românca a trecut, cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-2, pe jucătoarea germană, după o înfruntare de anduranţă, cu multă risipă de energie şi lovituri spectaculoase.

Articolul continua dupa recomandari

La finalul celor două ore și 15 minute de joc, românca și-a dus un deget la tâmplă, într-un gest care semnifică faptul că se simte puternică din punct de vedere psihic.

Momentul a devenit viral pe Internet, fiind distribuit pe rețelele de socializare.

 

 

În semifinală, a şasea din carieră la un Grand Slam, a treia la Roland Garros, Simona Halep va juca împotriva spaniolei Garbine Muguruza, locul 3 WTA, atât pentru calificarea în ultimul act al French Open, cât şi pentru locul I WTA.

Jucătoarea care se va impune în această întâlnire va fi, luni, numărul 1 mondial.

Simona Halep a fost de două ori finalistă pe zgura pariziană, în 2014 şi 2017.