Simona Halep a pierdut finala de la Roma! Românca a fost învinsă de Svitolina cu 6-0, 6-4. În ciuda înfrângerii, Halep va rămâne pe locul I WTA.

Simona Halep, locul I WTA, a pierdut a doua finală la rând la turneul de la Roma, fiind învinsă de Elina Svitolina, locul 4 WTA, cu scorul de 6-0, 6-4.

Articolul continua dupa recomandari

Simona Halep a acuzat dureri la spate în al doilea set şi a mers la vestiare cu fizioterapeutul său, revenind pe teren după aproape cinci minute.

Calificarea în finală este recompensată la Roma cu un premiu de 253.425 de euro şi cu 585 de puncte WTA. Învingătoarea va primi 507.100 de euro şi 900 de puncte WTA.

În ciuda înfrângerii de duminică, Halep va rămâne pe locul I WTA. Românca are un avans de 335 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki, aflată pe locul 2 WTA. 

Simona Halep va fi principala favorită la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, eveniment care va începe peste o săptămână.