Simona Halep a declarat, după ce a adus punctul victoriei pentru România în întâlnirea cu Elveţia, că speră ca româncele să aibă un parcurs cât mai lung în Cupa Federaţiei, şi chiar să joace finala, apreciind că "tricolorele" vor fi greu de învins cu un asemenea public.

"A fost mai bine ca ieri, am fost mai relaxată. Nu a fost uşor, dar publicul a fost extraordinar şi mi-am dat drumul la joc. Mereu trebuie să visezi, sper să mergem cât mai în faţă în Fed Cup, este dorinţa mea cea mai mare, iar dacă vom juca acasă cu asemenea public, va fi greu să pierdem", a declarat Halep după meci.

Articolul continua dupa recomandari

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, duminică, la Cluj-Napoca, pe Patty Schnyder, locul 149 WTA, cu scorul de 6-2, 6-1, aducând României a treia victorie în întâlnirea de baraj cu Elveţia, sinonimă cu calificarea în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei după o pauză de trei ani.

România conduce cu 3-0 Elveţia şi la Cluj-Napoca se va mai disputa doar partida de dublu.

În primul meci al zilei de sâmbătă, Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA. Tot sâmbătă, Irina Begu, locul 38 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-1, de Timea Bacsinszky, locul 46 WTA.

Astfel, România va evolua, în februarie 2019, în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Tricolorele au fost ultima dată între primele opt naţiuni ale competiţiei în 2016, când au pierdut în sferturi, în faţa Cehiei, tot la Cluj-Napoca.

Sursa: News.ro