Diagnosticată cu hernie de disc, Simona Halep spune că prioritară este sănătatea ei în acest moment, dar că speră că va putea să evolueze la Turneul Campioanelor.

„În primul rând vreau să spun că prioritatea este sănătatea şi că îmi doresc foarte mult să merg acolo şi să câştig meciuri, dar o să am grijă să merg acolo şi să fiu bine”, a spus Halep. 

Articolul continua dupa recomandari

Referitor la prima poziţie în clasamentul WTA, pe care nu o mai poate pierde până la finalul sezonului, Halep a spus că va fi convinsă de acest lucru abia la sfârşitul anului: „Mereu mi-am dorit ca anul următor să fie mai bun decât cel care a trecut. Dacă se va întâmpla să rămân pe locul 1, pentru că eu o să cred atunci când se va termina anul competiţional, va fi mai bun ca anul trecut, cu un Grand Slam şi cu locul 1. Este tot ce mi-am dorit şi nu pot decât să mă bucur că am fost aptă să păstrez acest loc la sfârşit de an şi să câştig şi un Grand Slam”, a declarat num[rul 1 mondial, potrivit News.ro.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Horia Tecău, care şi-ar dori să facă cuplu cu ea la Jocurile Olimpice, în proba de dublu-mixt, Halep este încrezătoare că poate obţine aurul olimpic: „Nu m-a invitat personal, aşa că aştept invitaţia lui personală. Pot să spun că am şi eu încredere că putem obţine aurul olimpic, pentru că am făcut o echipă foarte bună la mixt când am jucat. Mai sunt doi ani, dacă suntem sănătoşi, cu siguranţă avem o şansă”.

Simona Halep a participat,  la Stejarii Country Club, la o acţiune de promovare a selecţiei care urmează să fie efectuată pentru Şcoala Socială de Tenis care îi poartă numele.