Tricolorii ,,mici'' au ratat calificarea în finala Campionatului European de tineret. Au pierdut pe final de partidă, dar au părăsit stadionul din Bologna cu capul sus. Prestaţia din teren, în toate meciurile, a fost lăudată de suporteri, fotbalişti de renume, dar şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Peste tot în ţară, partida cu nemţii a fost urmărită cu emoţii şi speranţe. În ciuda eşecului, România Under 21 a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice, după 56 de ani.

Articolul continua dupa recomandari

Jucătorii under 21 au luptat de la egal la egal cu Germania, însă au ratat calificarea pe final de meci. Au fost învinşi cu 4 la 2. Chiar şi aşa, au încheiat partida în aplauze, pentru performanţa din tot campionatul.

Emoţii au fost şi la malul mării. Golurile lui Puşcaş i-au făcut pe suporteri să viseze până-n ultima secundă la victorie.

Zeci de oameni s-au adunat să vadă meciul şi la Cetatea Medievală din Târgu Mureş

Chiar dacă au pierdut în faţa Germaniei, elevii lui Mirel Rădoi au primit felicitări pentru prestaţia de senzaţie.

Şi Klaus Iohannis a reacţionat pe Facebook: "Un parcurs excepțional al echipei naţionale de fotbal a României Under-21 la Campionatul European! Tricolori, ați făcut o țară întreagă mândră de voi! Vă așteptăm acasă!"