Povestea unei sportive din Mauritius, care a concurat la Jocurile Olimpice de la Rio, a impresionat o lume întreagă. Triatlonista Fabienne St. Louis a fost diagnosticată cu cancer al glandelor salivare, a fost operată de două ori și tot s-a calificat a Jocurile Olimpice și chiar a concurat la proba de înot a triatlonului, probă pe care a dus-o până la final.

Fabienne St. Louis a declarat pentru BBC că a decis să meargă la Rio şi nu să rămână acasă deoarece iubeşte sportul, a muncit patru ani pentru această participare, s-a calificat şi vrea să transmită mesajul că nimeni nu trebuie să renunţe.

Articolul continua dupa recomandari

Sportiva a participat la prima parte a concursului, cea de înot, pe care a încheiat-o pe locul 55, în 25 de minute şi 30 de secunde, însă apoi nu a mai continuat cu celelalte două segmente ale competiţiei, de ciclism şi alergare.

Fabienne St Louis, în vârstă de 28 de ani, a fost diagnosticată în decembrie cu cancer al glandelor salivare. Ea a fost operată de atunci de două ori.

După a doua operaţie au existat complicaţii şi timp de trei luni a avut faţa paralizată parţial.

“Zâmbeam, dar doar cu o parte a feţei”, a spus ea.

Întrebată de ce s-a deplasat la Rio şi nu a rămas acasă, având în vedere problemele sale de sănătate, Fabienne St. Louis a răspuns că şi-a câştigat dreptul de a concura, a sacrificat patru ani din viaţă şi vrea să transmită mesajul că lupta se duce până la final.