Scrimera Ana Maria Popescu a scris, sâmbătă seară, într-un mesaj, după ce a fost eliminată în optimi la JO de la Rio, că orice ar spune ”sună a clişeu”, dar că nu este loc şi timp de regrete, adăugând că mai sunt patru zile pentru pregătirea meciurilor pe echipe.

”Orice aş spune acum sună a clişeu... În scrimă sunt zile şi ZIUA, aceea în care simţi că nimic nu te poate atinge. Ei bine, aşa a fost la început, până am dat cu capul în marele zid coreean. Nu este loc şi nici timp de regrete! Inutil să mă gândesc la ce aş fi putut să fac în plus. Un lucru e cert, nu o bătusem niciodată pe Choi până acum şi se pare că nici azi nu am găsit cheia succesului. Vreau doar să vă asigur că suntem bine şi la fel de unite. Mai avem patru zile la dispoziţie pentru a pregăti meciurile pe echipe. Vă mulţumim pentru toate gândurile bune şi apreciem că sunteţi lângă noi, indiferent de rezultate”, a scris Ana Maria Popescu în mesajul postat pe Facebook.

Articolul continua dupa recomandari

Scrimera tricoloră a fost eliminată, sâmbătă, în optimile de finală ale probei de spadă individual din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio, fiind învinsă de sportiva Choi Injeong din Coreea de Sud, scor 15-8.

Tot sâmbătă, Simona Pop a fost învinsă în primul tur de Leonora MacKinnon din Canada cu 15-10, iar Simona Gherman a fost eliminată pe tabloul de 32 de Lauren Rembi, din Franţa, scor 13-10.

Ana Maria Popescu a câştigat medalia de argint în 2008, la JO de la Beijing.

Sursa: News.ro